Noul Chair al ICMCI este Sorin Caian, președinte AMCOR în perioada 2011-2015

În cadrul Congresului Internațional ICMCI din luna septembrie din Noordwijk, Olanda, 50 de delegați reprezentând 26 de țări și-au desemnat un Președinte și o nouă conducere executivă. Pentru perioada 2015-2021, Președinte al Consiliului Internațional al Institutelor de Consultanță în Management (ICMCI) a fost ales dl. Sorin Caian, Președinte AMCOR în perioada 2011-2015 și Partener al BDO Business Advisory, a cincea companie de consultanță în management și de audit din România.

“Sunt extrem de încântat de faptul că Sorin Caian mă succede în calitate de Chairman al ICMCI. Sorin a muncit alături de mine în grupul de inițiativă privind strategia ICMCI și s-a dovedit a fi un maestru în stabilirea viziunii și a strategiei, care ulterior a fost asumată de către EXCOM și de Trezorierii ICMCI. Sunt sigur că sub conducerea sa,  ICMCI va continua să crească atât în mărime cât și în influență și aștept cu entuziasm să-i susțin inițiativele în cadrul Comitetului Executiv și în orice fel, în calitate de fost Președinte”, a declarat Timothy Millar, Immediate Past Chair.

Componența noii conduceri ICMCI pentru perioada următoare este:

  • Sorin Caian (Președintele AMCOR în perioada 2011-2015) - Board Chair & President
  • Kim Karne (Finlanda) – Secretar;     
  • Dwight Mihalicz (Canada) – Trezorier; 
  • Elena Yuzkova (Ucraina) – Vicepreședinte;       
  • Robert Bodenstein (Austria) – Vicepreședinte; 
  • Kyeong Seok Han (Coreea de Sud) – Vicepreședinte;  
  • Oliver Matar (Statele Unite ale Americii)  – Vicepreședinte;
  • Jeremy Webster (Marea Britanie) – Vicepreședinte;    
  • Tim Millar (Australia) – Immediate Past Chair.

 

În ceea ce privește perioada următoare, strategia ICMCI va pune accent pe aflarea nevoilor și a așteptărilor membrilor pentru a consolida sentimentul de apartenență la o comunitate globală a consultanților în management. Pentru a atinge acest obiectiv, se vor organiza contacte directe între reprezentanții institutelor naționale și cei ai Consiliului.

Un alt obiectiv al noii conduceri executive este reprezentat de îmbunătățirea relației dintre ICMCI și diferiți actori internaționali precum diferite instituții financiare internaționale, Uniunea Europeană sau organizații profesionale similare, toate pentru promovarea profesiei și recunoașterea brandului Certified Management Consultant (CMC) ca simbol al profesionalismului și al eticii în activitatea prestată de către consultanții în management.

„Cred cu tărie că o comunicare eficientă și eficace, atât în interiorul Asociației, cât și în mediul ei extern, reprezintă un element cheie în consolidarea și în dezvoltarea poziției ICMCI de promotor al standardelor de calitate în prestarea misiunilor de consultanță la nivel internațional”, declară Sorin Caian, CMC – ICMCI Board Chair & President.

ICMCI – organizație aflată într-un continuu proces de dezvoltare

CMC Global (ICMCI) se află într-un proces continuu de dezvoltare a serviciilor pe care le oferă membrilor săi. Anul acesta au fost lansate două noi programe CMC Firm și Corporate Sustaining Member.

“CMC Global (ICMCI) se dezvoltă cu fiecare membru și voluntar care intră în rețeaua noastră de profesioniști. Dl. Caian a activat în calitate de voluntar în ICMCI începând cu anul 2005, fiind mereu prezent în diferite grupuri de lucru, comitete executive, iar acum, în calitate de Președinte al acestei comunități internaționale. Odată cu dezvoltarea rețelei și a numărului de voluntari, două noi programe - CMC Firm și Corporate Sustaining Member - au fost lansate. În 2016 acestea vor fi promovate în atenția practicienilor din domeniu, pentru ca întreaga comunitate să lucreze sub egida unor standarde stabilite și a unui cod de etică, cu scopul de a promova rezultatele profesiei către toate afacerile de pe Glob. Îl felicit pe dl. Caian pentru noua poziție, și îi doresc succes în călătoria sa spre atingerea misiunii  și a obiectivelor noastre”, a precizat Reema Nasser, director executiv ICMCI.

Pentru informații suplimentare privind activitatea ICMCI vă invităm să accesați site-ul www.icmci.org și www.amcor.ro