INTERVIU Rob Wagenaar, fondatorul ASI Consulting Olanda: “Este foarte important pentru un profesionist să urmeze un anumit cod etic”

Rob Wagenaar  are o bogată experienţă în domeniul consultanţei, ocupând timp de 7 ani fotoliul de preşedinte al OOA, asociaţia olandeză a consultanţilor în management.

În ultimii 40 de ani a lucrat cu clienţi de pe tot globul, din Japonia şi Statele Unite până în Orientul Mijlociu.

A oferit consultanţă în economia afacerilor, managementul calităţii şi ştiinţa organizaţională.

A susţinut numeroase cursuri şi conferinţe în toată lumea şi, mai nou, şi în România.

Finantare.ro: Aţi luat parte, ca speaker, la Conferinţa organizată de AMCOR la Iaşi pe tema “Clientul, faţă în faţa cu consultantul în management. Criza, comunicare, etica”. De ce v-aţi implicat în acest eveniment?

Rob Wagenaar: AMCOR, ca şi ceilalţi membri ai ICMCI (Consiliului Internaţional al Institutelor de Consultanţă în Management) promovează un cod etic. Cred că este foarte important pentru un profesionist să urmeze un anumit cod etic, de fapt o combinaţie de norme general valabile şi unele reguli pe care trebuie să le respectam în acest domeniu specific. Trebuie să fii de încredere, să nu vinzi ceva ce nu cunoşti sau nu poţi oferi, ca reguli generale. Regulile profesiei mai spun ca n-ar trebui să lucrezi pentru un client fără să stabileşti dinainte ce urmează să faci sau fără să stabileşti tarifele.

În România există probleme deosebite de natură etică, în relaţia dintre consultanţi şi clienţii lor?

R.W.: Ce-aş putea să vă spun? Fiecare ţară are o anumită cultură, iar România este ceva mai la sud, comparativ cu – să zicem – Suedia. Eu sunt din Olanda. Există diferenţe, dar mă feresc să fac comentarii dure. Este foarte important pentru consultanţi să cultive pentru ei standarde foarte înalte, să fie deasupra clienţilor din acest punct de vedere. Trebuie să fie exemplari în această privinţă, pentru că  este în joc şi reputaţia profesiei. Dacă doar te joci cu clientul, atunci nu mai esti luat în serios de nimeni.

Trebuie să lucrezi pentru o firma mare de consultanţă ca să-ţi cultivi anumite standarde?

R.W.: Nu neapărat. Un “lup singuratic” din domeniul consultanţei poate fi la fel de riguros precum cineva care lucrează pentru o firma cu reputaţie. Ceea ce este important este să rămână conectaţi cu anumiţi centri de excelenţă, cu asociaţiile care menţin profesia la un anumit nivel, precum AMCOR.

Interviul a fost acordat pentru publicaţia Finanţare.ro