Consultanţii în management independenţi pot deveni membri AMCOR

AMCOR, Asociaţia Consultanţilor în Management din România, primeşte în rândul membrilor săi, începând cu data de 28 martie 2012, şi consultanţi în management independenţi (PFA) care desfăşoară activităţi de consultanţă în management.

De ce să devii membru AMCOR?

Pentru că:

  1. vei face parte dintr-un grup de elită al consultanţilor care activează pe piaţa de consultanţă în management din România. În momentul de faţă, în AMCOR sunt 83 de firme membre care însumează 1000 de consultanţi; vei urma o procedură de Atestare Naţională, organizată după standardele europene;
  2. vei putea obţine titlul de Certified Management Consultant (CMC), acordat de către Consiliul Internaţional al Institutelor de Consultanţă în Management (ICMCI), recunoscut în peste 45 de ţări;
  3. vei adera la Codul Etic al Profesiei, codul de conduită profesională FEACO/ICMCI, recunoscut şi respectat de toți membrii AMCOR; 
  4. vei avea acces la evenimentele şi materialele profesionale marca AMCOR;
  5. prin intermediul Professional Corner, vei putea împărtăşi din experienţa ta profesională printr-un networking cu ceilalţi colegi din AMCOR;
  6. vei putea contribui la construcţia Newsletter-ului AMCOR creat cu scopul de a creşte vizibilitatea Asociaţiei în raport cu firmele de consultanţă în management, cu autorităţile şi cu mass-media.