Consultanța în România - Standarde Europene și Aplicabilitate Locală

AMCOR şi EuroTop Consulting au organizat pe data de 14 mai 2012, la Cluj-Napoca, conferința regională cu tema ”Consultanța în România: Standarde Europene și Aplicabilitate Locală”.

Evenimentul, moderat de către dl. Sorin Caian, preşedintele Asociaţiei, le-a oferit participanţilor posibilitatea de a identifica împreună o parte dintre problemele cu care se confruntă în activitatea zilnică.

Lucrând în grupuri de lucru, reprezentanţii firmelor de consultanţă în management, prezenţi la eveniment, au prezentat o parte dintre situaţiile concrete pe care le-au întâlnit atât din proiectele desfăşurate în sectorul privat cât şi în cadrul celor din sectorul public, exprimându-şi aşteptările pentru perioada următoare, dar şi propunând soluţii viabile în vederea îmbunătăţirii activităţii, în vederea creării unei platforme de comunicare pentru practicienii din acest sector, dar şi în vederea creării unei voci comune în raport cu autorităţile.

Această sesiune interactivă a fost urmată de prezentările dlui. Petru Luhan și a dlui. Brian Ing

Prezentarea power point a dlui. Petru Luhan, susținută în cadrul conferinței poate fi accesată aici.

Prezentarea power point a dlui. Brian Ing, susținută în cadrul conferinței poate fi accesată aici.