Conferința Rolul Consultantului în Management, 11 noiembrie 2011

 

AMCOR organizează pe data de 11 noiembrie 2011 conferința Rolul consultantului în management.

Conferința constă în trei sesiuni interactive în care se va dezbate rolul consultantului în management în relația sa cu instituțiile financiar bancare și în relația cu autoritățile care gestionează fonduri publice, subiectul onorariilor în consultanță și al eticii profesionale.
Sinteza acestor sesiuni de discuții va fi distribuită tuturor participanților la conferință.

Domnul Mihai Svasta, președinte AMCOR, va discuta cu participanții despre Inteligență, metodă și pragmatism în consultanța în management.
Conferința AMCOR marchează și transferul conducerii Asociației către echipa votată de membri la Adunarea Generală din Mai 2011. Așadar, domnul Sorin Caian, președinte al AMCOR începând cu data de 12 noiembrie, va discuta cu participanții despre Contribuția AMCOR în definirea poziției consultanței în management în România.
Președintele FEACO, dl Ezio Lattanzio, invitat special al evenimentului, va prezenta tendințele existente pe piața europeană de consultanță.

 

De asemenea, în cadrul conferinței se vor prezenta:
             Standardul european pentru serviciile de consultanță în management, EN 16114: 2011, standard ce va fi lansat oficial pe 9 noiembrie 2011, la Bruxelles, în cadrul unui eveniment organizat de CEN, Comitetul European pentru Standardizare, la care a fost invitat și AMCOR.
             Un rezumat al așteptărilor organizațiilor client în ceea ce privește serviciile de consultanță în managment, realizat pe baza cercetării de piață Consultanța- Înger sau demon? derulată de AMCOR în perioada martie- aprilie 2011.

Informații suplimentare privind agenda conferinței găsiți în invitație.

Evenimentul are loc în sala Le Diplomate, hotel Athenee Palace Hilton București, începând cu ora 9.00. (întâmpinarea participanților se va face de la ora 08.30).

Participarea la conferință este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Pentru a confirma prezența, vă rugăm să vă exprimați interesul de a participa în scris, la adresa de e-mail teodora.buga@amcor.ro sau la numărul de fax 031.817.44.81, până vineri, 4 noiembrie.

Parteneri media ai evenimentului: revista Cariere.