Conferința Consultant în România

 

AMCOR, în parteneriat cu Business Advisory Services Programme (BAS România), organizează în data de 11 noiembrie, la hotel Athenee Palace Hilton București, sala Le Diplomate, conferința Consultant în România.

Conferința este menită să marcheze 20 de ani de existență și activitate a AMCOR pe piața românească de consultanță în management și implicarea BAS România în peste 200 de proiecte de cofinanțare a consultanței în management, prin :

Lansarea primei cărți de consultanță în management scrisă de consultanți români seniori.
Fiecare participant va primi câte un exemplar, iar evenimentul de lansare a cărții va fi succedat de o conferință de presă.

Sesiuni interactive de discuții cu privire la trecutul, prezentul și viitorul pieței de consultanță și rolul AMCOR în acest context.

Prezența la eveniment a domnului Calvert Markham, Vicepreședinte al ICMCI, Consiliul Internațional al Institutelor de Consultanță în Management.

Evenimentul va începe la ora 9.00. Înregistrarea participanților se poate face începând cu ora 8.30.
Pentru o imagine completă asupra agendei și a invitaților prezenți la conferință, vă rugăm să consultați invitația.

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Din partea organizațiilor nemembre AMCOR pot participa cel mult 2 persoane.

Pentru înscriere, este necesar să confirmați prezența pe e-mail, la adresa raluca.hau@amcor.ro, până luni, 8 noiembrie, precizând organizația din care proveniți și funcția deținută.