Antreprenorii arădeni s-au întâlnit cu specialiști din cele mai renumite companii în cadrul seriei de evenimente „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”

Caravana „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”, organizată de Doingbusiness.ro, a ajuns la Arad, oferind ocazia managerilor și antreprenorilor din zona sa interactioneze si sa discute cu specialisti din cele mai renumite companii din tara. Evenimentul a propus publicului prezentări în plen, un workshop specializat și întâlniri private cu vorbitorii conferinței pe marginea unor subiecte de actualitate, precum și a oportunităților și instrumentelor pentru dezvoltarea afacerilor, oferind informații, soluții și resurse concrete.

Cei peste 170 de participanți care au luat parte la eveniment - în principal antreprenori, top manageri, manageri ai departamentelor financiar, resurse umane, vânzari, IT sau achiziții, au avut ocazia să descopere în prezentările susținute pe parcursul celor două sesiuni de conferință, cele mai noi informații din sfera consultanței fiscale, financiare și legislative, pe de o parte, și a tehnicilor și instrumentelor de dezvoltare personală și profesionala utile în descoperirea potențialului.

Prezentările în plen au urmîrit tematici legate de optimizarea activității și noile reglementări fiscale și legislative în 2015 (EY Romania), asigurarea afacerii și managementul riscului (Allianz-Țiriac Asigurări), dar și finanațarea afacerii prin accesarea de fonduri europene (REI Finance Advisors). Formarea profesională și performanta angajaților, un subiect de interes pentru orice manager care administrează o echipa, au fost în centrul prezentărilor susținute de reprezentantii Equatorial („eficacitatea individuală și eficacitatea organizațională”) și CNIPMMR („modalități prin care UE si Guvernul României sprijină formarea profesionala continuă pentru angajați).

În cadrul sesiunii de workshop, prezentările au completat perspectiva 360 de grade, abordând subiecte cu aplicabilitate imediată: gestionarea corecta a software-ului (BSA | The Software Alliance), soluții de comunicații unificate (LASTING System, Partener Microsoft România), optimizarea costurilor prin soluții fixe și mobile (Telekom) sau direct marketing, generare leaduri de vânzări, comunicare și portalurile de business (Kompass România).

„Primirea foarte bună și interesul de care s-au bucurat în toate orașele în care am poposit până acum cu <<IMM ReStart>> ne-a determinat ca la Arad să extindem plaja tematicilor pentru care am organizat sesiuni de întâlniri private cu vorbitorii conferinței. Ne-am dorit să oferim participanților ocazia să discute față în față și să obțină consultanță aplicată și gratuită pentru propriul business în cât mai multe domenii: noutăți prevăzute în codul fiscal, telecom, surse de finanțare, instrumente de direct marketing și soluții pentru obtinerea informațiilor despre furnizori și potențiali clienți, gestionarea corectă a produselor software, asigurarea afacerii. Inițiativa s-a bucurat de o primire foarte bună, peste 170 de manageri participând la aceste sesiuni practice”, a declarat Dumitru Ion, General Manager Doingbusiness.ro. 

Moderat de jurnalistul Radu Soviani, evenimentul de la Arad s-a bucurat de susținerea partenerilor: Telekom Romania (Partener Principal), Allianz-Tiriac Asigurari, EY România, Alpha Bank, Microsoft România, LASTING System, Kompass România, Coface România, REI Finance Advisors, BSA | The Software Alliance și Equatorial (Parteneri) și de suportul CCIA Arad și CNIPMMR Arad.

Partenerii media au fost: Agerpres, Amcor, Arad24.net, AvocatNet.ro, Aradeni.ro, Business24, Calendar Evenimente, Cariere, Kiss FM, Jurnalul de Afaceri, Spatiul Construit, Manager Express, Timisoreni.ro, Transilvania Business, Ziare.com, West TV Regional, Marnov Trading.

Proiectul va continua în 2015 cu evenimente organizate la Sibiu (12 mai 2015), Pitești (28 mai 2015), Iasi (9 iunie 2015), Târgu Mureș (17 septembrie 2015), Galați/Braila (15 octombrie 2015) și Oradea (19 noiembrie 2015).

Despre Doingbusiness.ro

Doingbusiness.ro este un portal de afaceri dezvoltat de International Business Promotion (IBP), ce oferă utilizatorilor informații depre oportunitățile din economia românească precum și prezentarea principalelor companii active în fiecare domeniu. Proiectele IBP includ: publicațiile Romanian Business Digest și Major Companies în România în variante print și online incluse în portalul de afaceri www.doingbusiness.ro, servicii de agenție de evenimente, IBP Events (atât evenimente proprii, cât și pentru clienți), servicii de comunicare și direct marketing (call center, direct mailing, direct e-mailing, cercetare de piață etc).

Doingbusiness.ro este organizator al seriilor de evenimente: IMM ReStart – Resurse și consultanță pentru dezvoltare (2014), Economia Azi – Opțiuni și oportunitati pentru IMM-uri (2013), Realitatea în Afaceri – Drumul către performanță (2012), IMM Focus Regional (2011), Emerging Europe Energy Summit și Emerging Europe Investment Summit (2010).

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe Silvia Codrea, Event Planner, la adresa de e-mail: silvia.codrea@ibp.ro.