Am extins termenul pentru completarea chestionarului care va sta la baza studiului AMCOR!

AMCOR, Asociația Consultanților în Management din România, vă invită să vă alăturați și în acest an inițiativei de a realiza studiul ”Piața de consultanță în management din România în perioada 2016-2017”, completând chestionarul de mai jos:

https://1drv.ms/xs/s!Aura2cWuqlyxekJEEdt0oIgKV6o
 
AMCOR reprezintă un grup de peste 65 de firme de consultanță și training în management, inclusiv lideri ai pieței în domeniu.

Chestionarul pe care se bazează studiul este structurat în următoarele capitole:

1. Piața de consultanță în management din România în anul 2016

2. Piața de consultanță în management din România în anul 2017

3. Specificul firmelor și al proiectelor de consultanță din România în 2016. Previziuni 2017

4. Despre AMCOR

Întrebările sunt orientate spre cunoașterea volumului și structurii cererii/ofertei de servicii de consultanță pe piața actuală din România, spre identificarea oportunităților și constrângerilor cu care se confruntă firmele de consultanță și spre măsurarea importanței profesionalismului și eticii pe piața de consultanță.

Nu există răspunsuri corecte sau greșite - ne interesează doar părerile dvs. sincere, pentru a avea o imagine corectă atât asupra situației curente din piața de consultanță din România, cât și asupra AMCOR.

Cercetarea întreprinsă de AMCOR se înscrie în eforturile Asociației de a le oferi firmelor de consultanță românești participante la chestionar, precum și firmelor membre, o imagine globală asupra situației curente din piață și asupra tendințelor resimțite.

AMCOR a realizat până în prezent mai multe studii cu privire la piața de consultanță în management din România, ilustrând evoluția pieței în perioadele 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016, precum și un studiu al pieței de consultanță din perspectiva organizațiilor client, publicat în noiembrie 2011. Studiile realizate au fost transmise respondenților și concluziile au fost agregate în studiile anuale asupra pieței europene de consultanță în management realizate de FEACO, Federația Europeană a Asociațiilor de Consultanță în Management.

Chestionarul va fi disponibil spre completare până pe 31 august 2017.

Completarea sa durează cel mult 8 minute, iar informațiile solicitate nu sunt din categoria celor confidențiale. Completarea chestionarului se poate face în mod anonimizat, cu excepția situației în care doriți să primiți din partea AMCOR un exemplar al Studiului pieței, caz în care vă rugăm să completați o adresă de email la care să primiți rezultatul Studiului.

Respondenții acestui chestionar vor avea oportunitatea să înțeleagă mai bine structura pieței de consultanță din România, să pună propriile lor rezultate financiare în contextul general al pieței, dar și să înțeleagă modul în care actorii din piață previzionează evoluția acesteia în anul 2017.

Vă mulțumim pentru participare!

Cătălin Hristea

Președinte AMCOR