AMCOR vă recomandă evenimentul „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”, Arad, 28 aprilie 2015

AMCOR (Asociația Consultanților în Management din România) în calitatea de  partener media al evenimentului, vă recomandă să participați la conferința „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”, organizat de Doingbusiness.ro pe data de 28 aprilie 2015, în cadrul Hotelului Continental Forum din Arad.

Despre  „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”

Conferința propune reprezentanților IMM - antreprenori, top manageri, manageri ai departamentelor financiar, resurse umane, vânzari, IT sau achiziții – un format complex, cu sesiuni de prezentări în plen, workshop și întâlniri private cu specialiști de renume care vor oferi consultanță personalizată gratuită. În acest cadru, participanții au acces la cele mai noi informații privind oportunitățile și instrumentele disponibile pentru dezvoltarea personală și a afacerii.

Reprezentanții din top managementul unora dintre cele mai importante companii din Romania vor aborda subiecte din sfera consultanței fiscale, financiare și legislative, pe de o parte, și a tehnicilor și instrumentelor de dezvoltare personală utile în descoperirea potențialului. Prezentările din prima sesiune aduc în prim plan tematici legate de optimizarea activității și noile reglementări fiscale și legislative în 2015 (EY România), asigurarea afacerii și managementul riscului (Allianz-Țiriac Asigurări), alegerea partenerilor de afaceri potriviți (Coface) și accesarea fondurilor europene (REI Finance Advisors).

Evenimentul oferă, de asemenea, soluții pentru motivarea personalului (Equatorial), precum și aspecte legate de psihologia vânzărilor care pot genera schimbări în comportamentul consumatorului astfel încât prețul să devină un factor mai puțin semnificativ în decizia de cumpărare (EY România).

„Ne dorim ca <<IMM ReStart>> să fie mai mult decât o conferință – să fie un spațiu deschis de dezbatere, astfel încât să facilităm un schimb real și constructiv de idei între specialiștii din companii de top și antreprenorii prezenți în sală. De aceea, și la Arad, ca și în celelalte centre de afaceri în care ne oprim cu caravana <<IMM ReStart>>, includem în program, pe lângă sesiunile de prezentare în plen,  atât un workshop dedicat noilor instrumente și soluții din sfera tehnologiei în <<era hiperconectivității>>, cât și întâlniri private gratuite cu vorbitorii conferinței. Pentru participare, antreprenorii arădeni dar și cei din împrejurimi, se pot deja înscrie pe pagina oficială a evenimentului: http://evenimente.doingbusiness.ro/event/31”, a declarat Dumitru Ion, General Manager Doingbusiness.ro. 

În cadrul workshopului, prezentările vor aborda subiecte privind gestionarea corectă a software-ului (BSA | The Software Alliance), mobilitate și resursele de date (Microsoft România), optimizarea costurilor prin soluții fixe și mobile (Telekom), și, nu în ultimul rând, direct marketing, generare leaduri de vânzări, comunicare și promovare utilizând portalurile de business (Kompass România).

 

Partenerii evenimentului de la Arad sunt: Telekom România (Partener Principal), Allianz-Țiriac Asigurări, Alpha Bank, EY România, Kompass România, Microsoft România, Coface România, REI Finance Advisors, BSA | The Software Alliance, Equatorial (Parteneri), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad (CCIA Arad) și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Filiala Arad (C.N.I.P.M.M.R. Arad).

 Partenerii media care susțin IMM ReStart sunt: Agerpres, Amcor, Arad 24, AvocatNet.ro, Aradeni.ro, Business24, Calendar Evenimente, Cariere, Evenimente Biz, Kiss FM, Jurnalul de Afaceri, Spatiul Construit, Timisoreni.ro, Transilvania Business, Ziare.com, Marnov Trading, West TV Regional.

 Proiectul va continua în 2015 cu evenimente organizate la Sibiu (12 mai 2015), Pitești (28 mai 2015), Iași (9 iunie 2015), Târgu Mureș (17 septembrie 2015), Galați/Brăila (15 octombrie 2015) și Oradea (19 noiembrie 2015). Pentru mai multe informații despre agendă, vorbitori și înscrieri, vă rugăm să accesați site-ul oficial al evenimentului: http://evenimente.doingbusiness.ro/event/31.

 Despre Doingbusiness.ro

Doingbusiness.ro este un portal de afaceri dezvoltat de International Business Promotion (IBP), ce oferă utilizatorilor informații depre oportunitățile din economia românească precum și prezentarea principalelor companii active în fiecare domeniu. Proiectele IBP includ: publicațiile Romanian Business Digest și Major Companies in Romania în variante print și online incluse în portalul de afaceri www.doingbusiness.ro, servicii de agenție de evenimente, IBP Events (atât evenimente proprii, cât și pentru clienți), servicii de comunicare și direct marketing (call center, direct mailing, direct e-mailing, cercetare de piață etc).

Pentru informații suplimentare, o puteți contacta pe dna.Silvia Codrea,event planner, la adresa de email: silvia.codrea@ibp.ro.